Aţi văzut cu toţii că, în ajunul reducerii de TVA la unele alimente, preţurile acestora au crescut brusc. Mai ales în hypermarket-uri. Fireşte, lumea este nemulţumită de atitudinea marilor comercianţi (retailer-ii), pentru că această acţiune este percepută, pe bună dreptate, ca un act speculativ, menit să le umfle acestora buzunarele. În detrimentul cumpărătorului, fireşte…
Am văzut mai demult la TV o frântură de emisiune, un fel de masă rotundă la care au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor (ANPC), ai producătorilor şi ai marilor tartori-aşa-zişii retaileri. Din păcate, nici un reprezentant al oamenilor obişnuiţi, ai consumatorilor, nu a fost prezent. Aşa-i în democraţie, omul de rând este totdeauna ignorat !
În această frântură de emisiune pe care am prins-o, un producător autohton afirma sus şi tare că el nu a crescut preţurile. Nici nu şi-ar fi putut permite, deoarece contractul pe care-l avea cu un mare retailer nu-l lăsa. Şi nu-l lăsa, mai ales, o stare de fapt: retailerul în cauză i-ar fi refuzat livrările, întorcându-i pur şi simplu de la poartă camionul cu produse alimentare. Ori, fiind vorba de marfă perisabilă, producătorul ar fi perdut întraga cantitate livrată, prin depreciere.Reacţia retailer-ului a fost ,bineînţeles, una cinică:” Dacă nu vă puteţi adapta!…Este o piaţă liberă!…”
” Fir-ai al dracului de nemernic, jigodie nenorocită !”-mi-am zis.În sinea mea, fireşte. În public, spun altfel: tare tupeişti, nesimţiţi şi făţarnici sunt retailer-ii ăştia ! Când animalul ăla a spus „piaţă liberă” s-a referit la faptul că marele lanţ de hypermarket-uri pe care-l reprezintă are pe această piaţă libertatea de a-şi elimina brutal concurenţii autohtoni, mai mici ca dimensiuni şi cifră de afaceri.Şi la faptul că acest ” barosan” dictează ce se vinde, cât se vinde,cine are acces pe piaţă. Monopol nenorocit, unde libertatea micului producător şi a consumatorului nu există. Atunci, despre ce piaţă liberă vorbim?
Haideţi să vedem cum se comportă retailer-ul în relaţia sa cu producătorul autohton. Înainte de toate, se întocmeşte contractul-cadru pentru livrarea de mărfuri. Deoarece un contract economic este, prin definiţia sa, un act de voinţă între părţi, firesc ar fi ca părţile contractante: VÂNZĂTORUL şi CUMPĂRĂTORUL să discute şi să negocieze toate clauzele, ca să fie bine şi pentru unul, şi pentru celălalt. Se întâmplă aşa? Nicidecum! Retailer-ul, în calitatea sa de „barosan”, nu de CUMPĂRĂTOR în adevăratul sens al cuvântului, impune VÂNZĂTORULUI următoarea regulă: cantităţi cât mai mari, preţuri cât mai mici, livrarea la poartă. Şi plata la termen, adesea la 60 de zile de la livrare. Din start retailer-ul impune un preţ care, în majoritatea cazurilor, nu acoperă toate cheltuielile producătorului plus un minim de profit.Negocirea clauzelor contractuale? Să fim serioşi! Există doar voinţa retailer-ului, impusă prin contractul-cadru: „Dom’le, vrei să lucrezi cu noi, semnează ! Dacă nu, avem alţii care aşteaptă la poartă!” Uite aşa, mulţi producători semnează, numai pentru a”prinde afacerea”. Şi fără să verifice cu atenţie clauzele impuse, dându-şi singuri „foc la valiză”..
Ceea ce urmează nu face decât să întărească zicala: „Peştele mare înghite pe cel mic”. Sau, în acest caz, îl scuipă cât colo! Retailerul cere producătorului să respecte condiţii tot mai greu de suportat, făcându-l să lucreze în pierdere. Adesea se întâmplă ca să-şi bată joc de el, întârziind cu plata şi, mai rău, refuzându-i la recepţie loturi mari de marfă, pe motive cu totul puerile.Ia să ne gândim ce ar însemna pentru un producător mediu de mezeluri din România să-i fie întors de la poarta Kaufland, de pildă, un camion încărcat cu 30-40 tone de marfă perisabilă? Ar însemna primul pas către faliment!
Aşadar, marii retaileri, prin intervenţiile lor, distrug producătorii autohtoni, pentru a permite accesul neîngrădit al produselor străine. Pline cu „E”-uri, fireşte! Uite aşa, statul român mai pierde nişte venituri la buget, se mai pierd nişte locuri de muncă. Şi România plăteşte salariaţii altor ţări, pe când cetăţenii săi nu au locuri de muncă, De asemenea, profiturile retailerilor, obţinute din buzunarele cetăţenilor români sunt externalizate şi contribuie la PIB-ul ţărilor unde îşi au sediile marile lanţuri de retail. România rămâne cu praful de pe tobă. Şi ne mândrim că avem piaţă liberă. Liberă, fireşte, pentru retaileri, care se comportă în spaţiul mioritic ca pe moşia mă-sii !
Ia să vedem cum stau lucrurile într-o piaţă dirijată. Cam cum ne spun „jurnaliştii profesionişti” români că s-ar întâmpla în Rusia. Păi în Rusia autorităţile statului controlează la greu hypermarket-urile, dau amenzi, pun interdicţii când ăia sar calul. Iar dacă pun tălpi furnizorilor locali şi apelează nelimitat la importuri, sunt poftiţi politicos să se care de pe teritoriul rus. Astfel Carrefour, care a ignorat toate avertismentele şi s-a crezut pe moşia mă-sii, a primit un şut în cur ! Şi alţii, la fel. Doar Auchan, Metro şi Kaufland se pare că se încadrează condiţiilor puse de statul rus. Piaţă dirijată, într-un stat autoritar? Corect este piaţă protejată, pentru protecţia cetăţenilor, pentru a se păstra elementul naţional în economie…
Iar România se mândreşte cu satutul de piaţă liberă!…Pentru cine este liberă această piaţă, am arătat: pentru marii retaileri.
Iar unica libertate pe care aceştia o oferă clienţilor lor este următoarea: de a se înghesui, de a se călca în picioare la „promoţiile” organizate de…BLACK FRAIER DAY!
MARIAN RĂDULESCU 