Valea Albă


valea_alba3  Odată stabilisem cu Bebe şi cu Ego să începem a ataca văile dificile ale abruptului prahovean al Bucegilor, văi pe care doar alpiniştii şi turiştii experimentaţi se avântă.Cu această ocazie, Ego, care făcuse ceva alpinism în timpul facultăţii, urma să ne înveţe câte ceva.

Nu de mult, eu făcusem rost de o coardă de 30 de metri, Ego avea câteva carabiniere şi două-trei pitoane; dispuneam de ceva zestre materială. Am hotărât ca prima dată să parcurgem Valea Albă, pe data de 25-07-1982.
Duminică dimineaţa, la ora 4,30 m-am întâlnit cu Bebe în Gara de Sud. Ne-am urcat în personalul Ploieşti Sud-Braşov. Din Gara de Vest a urcat şi Ego. Am moţăit tot drumul, până la Buşteni, unde am coborât. Era ora 6,15 şi aveam o dimineaţă splendidă. Am pornit voioşi spre Căminul Alpin, apoi pe urcuşul domol al Munticelului. Am luat o pauză pentru micul dejun, după care am pornit mai departe.La prima ramificaţie am făcut la stânga şi am pornit pe o potecă nemarcată, în urcuş tot mai accentuat.
Curând pădurea se dă la o parte şi ne pomenim în faţa refugiului Valea Albă. În stânga se vedea măreţ Caraimanul,din care se detaşa impunătoare Creasta Picăturii. Drept înainte începea spintecătura adâncă a Văii Albe, hotar între stâncăriile zdrenţuite ale Caraimanului şi pereţii impresionanţi ai Coştilei, în dreapta.
Pornim mai departe.Ajungem la gura Văii Albe. De aici încolo, o limbă imensă de zăpadă se întinde înaintea noastră. În dreapta uzirăm chiote şi câte un strigăt prelung: „Piatraaa !” Ne uitarăm într-acolo şi zărirăm pe primele metereze dinspre Coştila nişte alpinişti coborând în rapel. Ego luă binoclul, îl duse la ochi şi exclamă:
-Măi gagiilor, ia uitaţi-vă şi voi spre Fisura Albastră !
Ne uitarăm pe rând şi de-abia acum realizarăm de ce acest traseu, vizibil şi din Buşteni, este practic cel mai dificil din ţară. Această crăpătură în imensul perete, verticală, înainta mult şi bine în sus, până când, puţin sub creastă, o mare surplombă o „încuia”. Impresionant…
Pornim pe firul văii, înaintând cu prudenţă pe limba de zăpadă. Valea se îngustează treptat. În stânga şi în dreapta, stâncile de diverse forme îngustează orizontul. Bebe, care o luase înainte, strigă:
-Veniţi repede aici, frate!
Ne apropiarăm şi, ce să vezi? Bebe descoperise un ied de capră neagră mort. Mai mult ca sigur moartea i-a fost provocată în urma căderii de pe stânca aflată chiar deasupra noastră: avea o rană urâtă la cap şi una la un picior. Ego se uită lung la el şi zise:
-Păcat de el, săracu’!
-Da, măi- aprobai eu.
-Săracu’ săracu’, dar eu zic că ar fi păcat să putrezească aşa! Eu i-aş lua blana!-zise Bebe.
-Fugi, mă, de-aici! –făcu Ego. Ce dracu’, te-apuci să jupoi mortăciuni?
-Ce mortăciune, frate, nu observi că nici nu miroase?-insistă Bebe. Eu îl jupoi, şi gata!
Până la urmă îşi călcă şi Ego pe inimă şi se apucară amândoi să jupoaie iedul. Eu îl ţineam de picioarele dinapoi şi băieţii operau. La un moment dat, spusei:
-Fraţilor, dacă ne vede cineva, am dat de dracu’! Intrăm la braconaj în scurt, ca popa!
– Fugi, mă, de-aici!- făcu Ego.
Curând operaţia luă sfârşit. Bebe a împăturit blana şi a băgat-o în rusac, iar hoitul a fost aruncat într-o gaură, sub masa de zăpadă.
Pornim mai departe. Drumul devine din ce în ce mai dificil. De la zăpadă trecem la grohotiş, care o ia la vale cu primul pas greşit. Valuri de ceaţă, venite hoţeşte de sus, acoperiră în curând totul. Mergeam ca orbeţii printre stânci…
Deodată firul văii se închide printr-o stâncă enormă. Ego îşi amintea vag că pe la baza stâncii eraun mic tunel care ducea dincolo, spre firul văii. El încercă să găsească presupusul tunel, dar fără rezultat. Aşa că până la urmă escaladarăm săritoarea din dreapta stâncii şi ajunserăm pe un mic tăpşan înierbat. Prin spărturile făcute de palele de vânt în ceaţă puteam zări pereţii verticali ai Coştilei. Ce impunători erau!
Ego zise:
-Băieţi, acum vine partea grea. Ca să înaintăm, trebuie să facem căţărare! Pentru început vom porni „la liber” până într-un loc unde vom folosi şi coarda! Haidem, şi nu uitaţi regula celor trei puncte de sprijin!
Pornirăm: Ego înainte, Bebe la mijloc şi eu la urmă. Căţărarea nu era o necunoscută pentru mine, o mai practicasem şi în Piatra Craiului. Numai că aici, în Bucegi, trebuia mare atenţie în alegera fiecărei prize, datorită conglomeratului sfărâmicios. Totuşi înaintarăm fără mari probleme până ajunserăm la o faţă de stâncă netedă, cu prize puţine, situată pe stânga firului văii. Aceasta putea fi ocolită, dar Ego hotărî s-o atacăm de-a dreptul, ca să facem şi o căţărare cu asigurare în coardă. Înainte de toate, Ego ne învăţă nodul bulin, cel mai des folosit în alpinism. Am exersat cu toţii acest nod de câteva ori, după care Ego îşi legă capătul corzii de brâu şi porni să facă o căţărare pe stâncă, folosindu-se cu pricepere de puţinele prize existente. Pe mica platformă situată deasupra se opri. Ca să facem o treabă gospodărească, legarăm rucsacii de coardă şi Ego îi tractă până sus.
Veni rândul lui Bebe. Folosindu-se de nodul bulin, se legă în coardă şi începu să se caţere. Ego îi făcea asigurarea. Bebe se descurca foarte bine: se căţăra ca o pisică! Numai că o piatră, venind de sus, îl lovi cam rău la cap, dar el nu renunţă şi sosi lângă Ego.
Urmam eu. M-am legat în coardă cu nodul bulin şi am pornit. Dar după puţin timp mi-am dat seama că pe acolo nu puteam trece; următoarea priză de mână era prea departe şi nu ajungeam la ea. Am luat-o spre stânga, unde erau prize mai multe, cu toată dezaprobarea lui Ego. Pe aici m-am descurcat şi iată-mă sus.
-Ce naiba, Mariane, ai luat-o pe unde-i cel mai uşor! –zise Ego, înciudat.Trebuia să te forţezi mai tare!
-Lasă, Ego-sane, nu-i bine să forţez peste limitele mele! –am replicat. Altă dată…
-Altă dată ţi-ar prinde mai bine dacă ai mai da jos din kilograme!
-Aici ai dreptate!…
Până la urmă Ego hotărî să terminăm lecţia şi să strângem coarda, căci timpul trecea repede. Pornim mai departe pe firul tot mai îngust al văii, prin grohotiş, în urcuş accentuat. Stânci, stânci şi iar stânci…
Deodată valea se lărgeşte mult. Scăpăm de ultima strânsoare a stâncilor şi ajungem pe un tăpşan domol. Urcăm o pantă domoală şi iată-ne pe platou, în poteca turistică marcată cu cruce roşie, ce porneşte din vârful Caraiman, trece nu departe de releul de pe Coştila şi coboară spre obârşia Văii Sugărilor. Pornim spre Caraiman; pe drum întâlnim numeroşi turişti ce se uitau nedumeriţi la noi. Aveau de ce: Bebe, bandajat la cap, parcă era omul care văzuse moartea, iar eu aveam pantalonii fâşii, deoarece o parte din cusături crăpaseră în timpul căţărării.
Nu departe de Cruce facem popas. Noroc că în trusa mea de urgenţă se găsea aţă macrame şi un set de ace de diverse mărimi, aşa că m-am apucat imediat să-mi cos pantalonii. Între timp, Ego şi Bebe întinseseră masa. Am mâncat în tihnă, am aruncat o privire în jos, spre spintecătura Văii Albe, după care am pornit mai departe.
Străbatem în ritm alert Brâna Crucii, pe o ceaţă deasă şi pe o burniţă uşoară. Din sens opus veneau grupuri de turişti. Nu i-am luat în seamă, căci eram grăbiţi. Trecem fără a ne opri pe lângă cabana Caraiman şi o luăm pe „punct albastru” spre Piatra Arsă. Ne oprim un pic aici, schimbăm saluturi cu Dan Sârbu şi Creţu’, cei doi salvamontişti din zonă, însoţiţi de un Saint Bernard imens. Pornim apoi pe „bandă albastră”, traseul ce duce spre Poiana Stânei şi mai departe, spre Sinaia.
Depăşim un vârf de stâncă şi începem coborârea pe o pantă destul de înclinată, apoi intrăm în pădure. Pentru a câştiga timp, tăiem toate serpentinele şi ajungem în timp record la Poiana Stânei. Cu toate că sus, pe platou, vremea era păcătoasă, aici nu ne mai ameninţa pericolul vreunei ploi torenţiale.
Pornim rapid pe ultima porţiune, trecem prin pădure şi iată-ne la marginea Sinăii, la cabana „Schiori”. Ne oprim un pic aici. Cabanierul, nea Ion „Zăpadă”era cu damful în cap, bine dispus de cântecele celor trei lăutari prezenţi în acl moment acolo. Când l-a văzut pe Bebe s-a repezit şi lo-a îmbrăţişat, încât era să ne lasse fără tovarăş. Am luat câte o bere rece şi nişte mici, după care ne-am îndreptat spe gară.
Cu toate că vremea nu prea a ţinut cu noi, am realizat atunci o tură frumoasă!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s